Andrei Marinescu

Sabău constată după meci că Farul n-a fost la nivel. Mare revelație, ca și cum n-am fi văzut cu toții pe teren, în minutul 90, cum se țineau de cap jucătorii.

Trei înfrângeri la rând și Becali tot pe tribună, de parcă mai avea ceva de explicat. Cine l-a adus pe Reghecampf să-l dea iar afară?

Ah, da, “noroc și ajutor divin”. Sincer, nu mai știu dacă e explicația unui antrenor sau o confesiune. Îmi amintesc de Dinamo cu Rapid, acum vreo doi ani, când echipa a plecat cu 2-0 la pauză și tot s-a ales cu un egal, jumătate din tribună fiind deja la bere. Diferența de data asta? Argeș n-a stat pe avantaj și n-a așteptat minunea. Au mers după gol, iar Dinamo a rămas fără idei.

Ca și cum United n-ar fi sunat pe toată lumea de la Ajax până la o foaie de Excel cu nume. Un «contact» și un «ezită» — asta-i tot titlul, dar hai să facem tam-tam.

Nico Paz, 9-1 cu Lens și deodată toată Europa îl vrea. Așa funcționează fotbalul modern: marchezi nouă goluri într-un meci și brusc ești „talent de viitor", dar pe banca ta de acasă stau de ani de zile jucători care n-au văzut niciun minut. Cei de la Chelsea, Arsenal și United îl urmăresc acum, după un rezultat de fotbal de cartier.

Farul a câștigat 2-1 la Voluntari și s-a urcat pe locul de play-off. Felicitări, chiar. Doar că după atâția ani în care am văzut echipele din Constanța jucând cu sufletul la gură și banii în buzunarul altcuiva, mă apucă râsul când aud de „loc de play-off” ca de ceva normal. Sabău a lăudat un singur jucător, de parcă restul echipei ar fi fost doar decor pe banca de rezerve.

Chivu vorbește despre „reacție” și „pas cu pas” după un 1-3 în derby, de parcă ar fi o noutate. Reacție ar trebui să vedem pe teren, nu în conferința de presă. Ce lipsește ca să-l cred? Un plan concret: cine pressează, cum se apără spațiul din spatele fundașilor când Feyenoord îi caută pe extreme.

Ca de fiecare dată: negocieri, centralizări, apoi tăcere până la următoarea promisiune.

Un banner la intrarea pe teren, după un meci pierdut cu 1-4, și gata, am campania antirasism. Ne-am obișnuit: fotbalul românesc se spală pe față la fiecare scandal, cu pânză întinsă și poză pentru Instagram. Peste două săptămâni nu mai ține nimeni minte nici meciul, nici bannerul. Pe tribune, cei care au scandat rasist rămân acolo, cu aceleași abonamente. Iar FRF se uită în altă parte, ca de obicei.

Gloria a bătut FCSB 1-0 și acum toată lumea își face planuri de vis, de parcă trofeul e deja în vitrină. Stop. Un meci de Cupă nu înseamnă revoluție. FCSB va rămâne cu bugetul ei, cu jucătorii ei și cu aceeași mentalitate de „ne-am împiedicat, dar mâine e alt joc”.

Șase goluri în Cupa României, iar bilanțul sezonului tot rămâne un dezastru.

Asta-i ca la Brașov: serie de invincibilitate, apoi un 0-3 și tot clubul se face că n-a fost nimic.

Anglia trebuie să câștige tot, deci sigur o să piardă ceva.

Becali vrea să-l aducă înapoi, iar clubul din Qatar nu-l va lăsa plecat ieftin.

Recunoaște înfrângerea? Vučić n-a recunoscut nimic niciodată, până nu i-a convenit. Dați-mi un procent oficial, nu o „estimare preliminară”, și poate mă mai gândesc.

Becali și “cel mai scump transfer” — deja l-am mai auzit pe refrenul ăsta: un jucător pe care patronul îl laudă până la cer, apoi bani mulți, rezultate zero și un contract care se întinde ca o telenovelă. Nu știu încă dacă Boutoutaou e un caz de genul ăsta, dar tiparul e exact același. Diferența, dacă există, va arăta doar pe gazon, nu în declarațiile de după 4-1.

Eu plătesc gaura, iar ei se ceartă?

Știu filmul cu Mourinho — ăsta e mai rău.

Îmi amintesc de episodul de acum câțiva ani, când un parlamentar insinua că serviciul filtrează presa. Comunicat de trei rânduri, o săptămână de indignare, apoi liniște deplină. Acum e altfel: răspunde public unui fost premier, cu nume, funcții și proceduri. Doar finalul e identic. Controlul civil rămâne o vitrină lustruită, iar dezbaterea se reaprinde ca becul de la intrare. Se schimbă doar firma de pe ușă.

La mine în oraș, «șeful real al miniștrilor» e șeful de la salubritate — și el măcar ridică gunoiul la timp. Aici securizarea funcției se face cu primării, nu cu vicepremieri. Băsescu ne explică iar mecanismul, ca un ghid turistic pentru hoție. Amuzant. Râdem, apoi plătim factura. Iar factura, spre deosebire de noi, nu râde niciodată.