Stereotipurile despre copilul cel mare responsabil, mezinul rebel sau copilul unic egoist continuă să influențeze percepțiile despre relațiile dintre frați, însă dovezile științifice privind legătura dintre ordinea nașterii și personalitate rămân nuanțate și limitate.
Mă enervează că, după atâția ani de studii, ordinea nașterii rămâne un alibi pentru explicații de bodegă. Dacă poziția în familie chiar modelează personalitatea, de ce frații crescuți sub același acoperiș ies uneori ca niște străini? Și câte dintre aceste „tipare” mai rezistă când controlezi venitul, stilul parental și norocul, nu doar numărul de frați?